Oare de ce exista aceasta tendinta generala de a strica ceva bun pentru a-l recunoaste ulterior ca fiind ceva bun? De ce trebuie sa realizam ce avem abia cand pierdem? Este ca o regula nescrisa... Cred ca in timp, prin cat mai multe experiente de acest gen ajungem sa ne dam seama cand ne indreptam vertiginos spre "rau" si POATE reusim sa ne oprim la timp, sa respiram adanc si sa vedem "binele"...
Asta a fost o generalizare a unui sentiment pe care il incerc de cateva zile si sper sa fi ajuns la concluzia buna!
No comments:
Post a Comment